Fundătura Ponorului,un colțișor rupt din Rai

Fundătura Ponorului este un loc deosebit de frumos parca rupt din Rai din  județul Hunedoara ,Parcul Național Grădiștea Muncelului-Ciclovin. La Fundătura Ponorului se ajunge de pe șoseaua ce duce spre Petroșani din Hațeg. Din localitatea Ponor cotiți pe un drum la stânga spre satul Federi.Foarte puțini români au auzit,de aceasta locatie dar cei care au descoperit-o i-au dat si un nume ( Raiul fotografilor ).  În toamna anului trecut, potrivit celor de la The Telegraph o fotografie făcută de o româncă stabilită în Marea Britanie a câștigat concursul “Big Picture” al publicației . Fotografia României rurale, pe care britanicii o numesc de multe ori ultimul loc sălbatic al Europei, ar putea spune multe lucruri bune despre țara noastră.
Acest loc mai este numit de sateni Palma lui Dumnezeu ,datorita peisajelor parca desprinse din Rai intalnite in zona. Frumusețea locului îți taie respirația, indiferent de anotimpul în care ajungi aici. În orice parte întorci privirea, peisajul este altul și, de fiecare dată, te cucerește.
Rai

Totodată aici descoperim siturile arheologice aflate în Patrimoniul UNESCO de la Sarmizegetusa Regia, Costești, Blidaru, Luncani-Piatra Roșie și așezările etnografice autentice din Platforma Luncanilor. (wikipedia) . Parcul natural cuprinde, între limitele sale, șase din cele mai spectaculoase rezervații naturale ale județului Hunedoara . Ce nu pot intelege e motivul pentru care cei din administrarea Parcului National Gradistea Muncelului-Cioclovina nu au marcat traseul,Cel putin nu era marcat cand am fost eu in zona ,poate situatia s-a schimbat intre timp. Legendele dau şi ele un farmec aparte locurilor. Legenda spune că aici, în Poiana Omului, şi-a luat viaţa ultimul rege al dacilor. Decebal s-a sinucis pentru a nu cădea viu în mâinile soldaţilor romani.

Un loc desprins din rai, unde frumosul și-a dat mâna cu liniștea  . Fundătura Ponorului este intoarcerea la copilărie, este liniște si pace pentru suflet, si binenteles este hrană pentru ochi si suflet.
Rai

Te astept si pe grupul nostru de facebook VACANTE PRIN ROMANIA

alba animale animale de companie apuseni ARGES bihor bran brasov Bucovina bucuresti caras severin cazare in natura cazare la munte cazare maramures cazare rustica cazare traditionala ciubar cluj colibita delta harghita hunedoara lac loc de joaca manastiri maramures mocanita moldova munte mures natura neamt piscina praid rasnov recomandari sibiu slanic moldova SPA suceava tara hategului Transalpina turda valcea Vatra Dornei