O locatie cu adevarat de poveste .

O locatie de poveste la propriu ,nu doar la figurat gasiti la intrarea în oraşul Târgul Neamţ,mai precis in localitatea Humuleşti,gasiti Casa memorială a lui Ion Creangă.
Situata va 100 de km de Iasi si in apropiere de Targu Neamt,casa lui Ion Creanga din Humulesti se pastreaza aproape intacta ca in perioada in care povestitorul locuia in ea cu intreaga familie.Este un loc unde vrei nu vrei iti aduci aminte de coplilarie.O locatie de poveste plina de tâlc unde timpul parca s-a oprit în loc!

Muzeul Memorial Ion Creanga

  • Locatie: str. Ion Creanga, nr. 8, Humulesti
sursa foto Pami pp
poveste
“Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul naşterii mele, la casa părintească din Humuleşti, la stâlpul hornului unde lega mama o şfară cu motocei la capăt, de crăpau mâţele jucându-se cu ei, la prichiciul vetrei cel humuit, de care mă ţineam când începusem a merge copăcel, la cuptiorul pe care ma ascundeam, când ne jucam noi, băieţii, de-a mijoarca, şi la alte jocuri şi jucării pline de hazul şi farmecul copilăresc, parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie !” – Ion Creangă, „Amintiri din copilărie”.
poveste

O casă mică în care a trăit o familie numeroasă formata din 10 suflete , simplă, văruită în alb, curată, împrejmuită cu un gard de nuiele, arată exact ca în poveștile copilăriei .In mijlocul camerei, o mica masa cu patru scaunele din lemn, razboiul de tesut si masa cu ceaslovul din care Creanga a invatat sa citeasca.Leaganul copilariei al marelui Ion Creanga, a fost construit intre anii 1830-1831 chiar de catre bunicul acestuia.

poveste

Fiecare coltisor este amenajat cu gust si reda cate o poveste sau cate o amintire… si uite asa ai sansa sa observi Pupaza din tei, Capra cu trei iezi, Ursul pacalit de vulpe, La cirese, Punguta cu doi bani.

Pe Libris, gasiti carti scrise de Ion Creanga la preturi modice incepand chiar de la 10 lei cartea .Orice copil trebuie sa asculte sau sa citeasca cel putin o poveste scrisa de Ion Creanga .

Te astept cu drag si pe cel mai mare grup de calatorii din Romania unde suntem momentan peste 200 000 de membri,VACANTE PRIN ROMANIA

Citeste si 🔰🔰🔰🔰

alba animale animale de companie apuseni ARGES bihor bran brasov Bucovina bucuresti caras severin cazare in natura cazare la munte cazare maramures cazare rustica cazare traditionala ciubar cluj colibita delta harghita hunedoara lac loc de joaca manastiri maramures mocanita moldova munte mures natura neamt piscina praid rasnov recomandari sibiu slanic moldova SPA suceava tara hategului Transalpina turda valcea Vatra Dornei